Capturp
Noua generaţie de la tineret prinde energie, când se uită la rezultatele şi calificările naţionalei mari. EURO îi inspiră pe Louis Munteanu, Grameni sau Ianis Stoica. Să ajungă şi ei sus.
Fotbaliştii de la tineret au stat cu ochii pe naţionala mare la EURO, iar acum vor Şi ei la un turneu final.
Puştii din naţionala lui Pancu vor să meargă la EURO, pe modelul lui Stanciu şi Ianis Hagi
“Da, cu siguranţă m-au inspirat. Au dat dovadă de putere de grup“, a spus Rareş Pop. “Sunt nişte exemple pentru noi şi ne dorim şi noi să ne calificăm la EURO“, a spus şi Ianis Stoica. “Este un lucru mare, ne dorim să le călcăm pe urme“, a spus şi Cătălin Vulturar.
“Trebuie să ne calificăm pentru a egala performanţa echipei naţionale de tineret din Italia. Ăsta este obiectivul nostru“, a spus şi selecţionerul Daniel Pancu. Pancu şi fotbaliştii lui au ales şi cel mai frumos moment de la EURO al României.
“Jocul cu Ucraina, care a fost fantastic“, a mai spus Pancu. “Primul meci, când băieţii au câştigat cu 3-0“, a spus şi Constantin Grameni. “Momentul meu favorit a fost golul lui Stanciu“, a spus şi Cristian Ignat.
Când se fac mari, jucătorii lui Pancu speră să ajungă la naţionala mare pe mâna lui Mircea Lucescu. “Mai ales că dânsul e la echipa naţională mare, e un lucru în plus şi o motivaţie în plus“, a spus Constantin Grameni.
- Fanii naţionalei sub 19 ani, aşteptaţi cu 1.000 de tricouri ale României înaintea victoriei cu Muntenegru!
- Tricolorii U19 au planuri uriaşe pentru Europeanul care se dispută la noi: “Putem ajunge până în finală”
- Fanii României s-au cinstit cu mititei înainte să strige la victoria de pe Arena Naţională
- Tricolorii lui Daniel Pancu au ca model România U21 de la EURO 2019: “Ne inspiră şi ne dă încredere”
- Mascota Ronny e în mare formă înaintea EURO U19 din România! Tricolorii şi-au făcut poze cu trofeul