Închide meniul

Răzvan Lucescu: “Când va fi momentul, Cristi Chivu va spune `da!` echipei naţionale”

Publicat: 27 mai 2025, 12:55

Răzvan Lucescu: Când va fi momentul, Cristi Chivu va spune `da!` echipei naţionale

Cristi Chivu, la finalul unui meci al Parmei - Profimedia Images

Cristi Chivu este unul dintre cei mai lăudaţi antrenori români ai momentului, după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare. A venit şi rândul lui Răzvan Lucescu să vorbească despre fostul fundaş al României, pe care îl vede la cârma naţionalei, în viitorul apropiat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Până la naţionala României, Chivu e foarte aproape să îşi prelungească înţelegerea cu Parma, una care va expira în această vară. Totul se va decide în această săptămână.

Răzvan Lucescu îl vede pe Cristi Chivu antrenorul echipei naţionale

“E fantastic (n.r. – ce a reuşit Chivu în Serie A). Excepţională prezenţa lui şi cred că are un viitor frumos în faţă! Dacă va fi momentul şi când va fi momentul, eu zic că va spune DA echipei naţionale”, a spus Răzvan Lucescu.

Chivu a preluat-o pe Parma la mijlocul lunii februarie, iar la momentul respectiv, a semnat un contract până la finalul sezonului, cu opţiunea de prelungire în cazul în care echipa se va salva de la retrogradare.

A urmat o perioadă în care, chiar dacă s-a salvat abia în ultima etapă, Parma a obţinut rezultate importante în faţa echipelor din fruntea clasamentului din Serie A, 3-2 cu Atalanta, 0-0 cu campioana Napoli, 2-2 cu Lazio, 1-0 cu Juventus, 2-2 cu Inter şi 2-0 cu Bologna.

Reclamă
Reclamă

Cristi Chivu, anunţ despre viitorul lui laParma după salvarea de la retrogradare

Cristi Chivu a făcut un anunţ despre viitorul lui la Parma, după salvarea echipei de la retrogradare. Antrenorul român a transmis că decizia de a continua pe banca „cruciaţilor” nu-i aparţine lui, ci celor din conducerea clubului.

„Niciodată nu am întrebat despre asta (n.r. viitorul său), este o decizie care îi aparține clubului. Eu dau mereu tot ce am, integritatea mea morală, timpul pe care îl dedic acestei echipe este important.

Eu și stafful meu am acceptat provocarea, dar aveam totul. Am încercat mereu să transmitem lucrurile importante, există niște valori pe care trebuie să le transmitem, ne-am adaptat imediat la calitățile și defectele echipei. Nu mă văd în alte locuri, sunt recunoscător pentru încrederea care mi-a fost acordată, nu uit acest lucru din punct de vedere uman. Cei care mă cunosc știu că sunt fericit aici.

Reclamă

Am văzut un vestiar fericit și toți suporterii. Am avut probleme, toți s-au pus la dispoziție, sunt mulțumit că am văzut o reacție. De luni de zile, la nivel personal, au existat probleme, dar toți s-au implicat. Au arătat că sunt bărbați adevărați, au scos la iveală ce e mai bun din ei”, a declarat Cristi Chivu, după Atalanta – Parma 2-3.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Se va impune Dennis Politic la FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
13:15

Lotul de jucători convocați de selecționerul Ion Marin pentru EURO 2025! Cine va reprezenta România U19

12:49

“Ai spus că am avut ajutor în finală!” Lionel Messi, contre cu James Rodriguez după Argentina – Columbia 1-1

12:28

Gigi Becali a anunţat care este situaţia reală a lui Jordan Gele: “Eu sunt de acord cu transferul”

12:28

Dan Petrescu a cerut un jucător la CFR Cluj! Ținta antrenorului pentru perioada de mercato

12:00

Selecționerul Ciprului, verdict despre șansele României de calificare la World Cup 2026

11:53

Andrei Burcă, aproape de CFR Cluj! Anunţul lui Cristi Balaj despre transferul verii pregătit de Neluţu Varga

1 Cum arată clasamentul în grupa noastră de calificare după România – Cipru 2-0 şi San Marino – Austria 0-4! 2 FotoRomânia – Cipru 2-0. A doua victorie a tricolorilor în preliminariile World Cup 2026! Tănase şi Man au marcat 3 EXCLUSIVLovitura pe care Dan Şucu i-o dă lui Gigi Becali. Bogdan Planic, la un pas de Rapid. Negocieri intense 4 UPDATEDennis Politic a semnat cu FCSB! 5 Mircea Lucescu a făcut praf arbitrajul după România – Cipru 2-0: “Catastrofal”! De ce l-a certat pe Moldovan 6 UPDATESan Marino – Austria 0-4. Olanda – Malta 8-0. Finlanda – Polonia 2-1! Rezultatele serii din preliminarii
Citește și