Închide meniul

Serbia – Austria 2-0 (3-1), în Nations League. Adversara României din drumul spre World Cup 2026 a ratat promovarea în Liga A

Alex Ioniță Publicat: 23 martie 2025, 21:20

Serbia – Austria 2-0 (3-1), în Nations League. Adversara României din drumul spre World Cup 2026 a ratat promovarea în Liga A

Austria este adversara României în drumul spre World Cup 2026 / Profimedia

Serbia și Austria s-au întâlnit duminică într-un baraj de retrogradare / menținere în Liga A, din UEFA Nations League. Partida s-a încheiat cu scorul de 2-0, iar sârbii au obținut promovarea după 3-1 la general.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Austriecii s-au clasat pe locul al 2-lea în grupa din Liga B, iar astfel a jucat barajul pentru promovarea în prima divizie din Nations League. Serbia și-a apărat însă poziția și va evolua în acest eșalon și în următoarea ediție a competiției.

Serbia a învins Austria cu 2-0

Austria a primit prima lovitură în minutul 56, printr-un gol comic. Portarul Schlager a pasat cu Steiwald, care se afla în nteriorul careului. Acesta a trimis mingea înapoi către portar, însă foarte puternic, iar balonul a lovit bara și a ajuns la Maksimovic, care a înscris fără probleme.

Austria s-a prăbușit apoi și a rămas în 10 oameni, după ce Trauner a fost eliminat. Sârbii au preluat conducerea partidei și au mai marcat prin Vlahovic, în ultimele minute ale jocului.

Selecționerul Austriei nu a mai contat pe Raul Florucz la această partidă. Atacantul cu părinți români a fost doar rezervă la meciul cu Serbia.

Reclamă
Reclamă

Pentru Austria, următorul meci va fi cu România, pe 7 iunie. Cele două selecționate se luptă în preliminariile pentru World Cup 2026, turneu final care va fi transmis, în exclusivitate, în Universul Antena. Partida va fi în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Ce le-a spus Raul Florucz austriecilor, după ce a refuzat România

Raulf Florucz le-a oferit un interviu austriecilor, după ce a refuzat România şi a fost convocat de Ralf Rangnick. Atacantul de 23 de ani a dezvăluit şi ce se va întâmpla la meciul direct dintre cele două naţionale.

Raulf Florucz, atacant cu părinţi români, dar născut şi crescut în Austria, a dezvăluit de ce a preferat să joace pentru naţionala lui Rangnik. Jucătorul celor de la Olimpija Ljubljana a transmis că se simte extrem de fericit de faptul că are şansa să îmbrace tricoul ţării în care a crescut şi cu care se identifică mai mult.

Reclamă

Totodată, Florucz a transmis că ştie ambele imnuri, ale naţionalelor României şi Austriei, astfel că va fi un „meci inimaginabil” pentru el întâlnirea din preliminariile World Cup 2026.

„Sunt extrem de fericit să joc pentru Austria. Aici m-am născut și aici am crescut, deci mă identific mai mult cu Austria decât cu România. Cu toate acestea, respect originile mele românești.

Cunosc ambele imnuri. Va fi un meci inimaginabil. Nici măcar nu îmi pot imagina ce va fi în sufletul meu atunci”, a declarat Raul Florucz, în presa din Austria.

România se va înfrunta cu Austria pe 7 iunie, în deplasare. Meciul retur se va disputa pe 12 octombrie, pe Arena Naţională. Ambele confruntări vor fi în direct pe Antena 1.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Se va califica CFR Cluj în grupa principală din Europa League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:12

Real Madrid – Al Hilal 1-1, la Mondialul Cluburilor. Manchester City – Wydad Casablanca 2-0. Rezultatele zilei

23:23 18 iun.

Cătălin-Cedric Ghigea | F1 – Daily Chat | Expresia “anul viitor e al nostru” împlinește 20 de ani

23:03 18 iun.

“Îmi doresc să ajungă la Arad!” Adi Mihalcea, mesaj despre transferurile lui Băluță, Edjouma și Gele la UTA

22:51 18 iun.

EXCLUSIVCulisele transferului lui Alex Musi la Dinamo! Jucătorul a dat cărţile pe faţă: Nu l-a uitat nici pe Gigi Becali

22:50 18 iun.

Cele mai tari transferuri din vara din 2025 | Trent Alexander-Arnold, la Real Madrid! Kevin De Bruyne, mutare de lux la Napoli

22:26 18 iun.

Mykhailo Mudryk riscă o suspendare record în scandalul de dopaj! Lovitura primită de jucător

1 FotoImagini superbe cu Sergio Ramos şi Cristi Chivu la finalul meciului Monterrey – Inter 1-1 2 Monterrey – Inter 1-1, la meciul de debut al lui Cristi Chivu, la Mondialul Cluburilor. Martinez, primul gol în era “Chivu” 3 “Vă este rușine de acest rezultat?” Răspunsul lui Cristi Chivu, după egalul lui Inter cu Monterrey 4 FCSB şi-a aflat posibila adversară din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Returul se joacă în România 5 Ce notă i-au dat italienii lui Cristi Chivu după debutul pe banca lui Inter 6 “Soarele nu străluceşte după debut”. Reacţia italienilor după primul meci al lui Cristi Chivu pe banca lui Inter
Citește și