Închide meniul

Amanda Anisimova, dărâmată după eşecul cu Simona Halep: “Este foarte greu de jucat cu ea”

Viviana Moraru Publicat: 6 iulie 2022, 20:45

Amanda Anisimova, dărâmată după eşecul cu Simona Halep: Este foarte greu de jucat cu ea

Amanda Anisimova, în timpul unui meci de la Wimbledon 2022 / Profimedia

Simona Halep a învins-o pe Amanda Anisimova în sferturile Wimbledon 2022. Americanca a dezvăluit că nu s-a putut relaxa în timpul partidei, românca prestând un tenis foarte solid.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Simona Halep s-a calificat în semifinalele Wimbledon 2022, după o partidă solidă reuşită în faţa Amandei Anisimova. Românca s-a impus cu scorul de 6-2, 6-4, după un meci ce a durat puţin peste o oră de joc.

Amanda Anisimova, dărâmată după eşecul cu Simona Halep

Amanda Anisimova este dezamăgită după eşecul clar suferit în faţa Simonei Halep. Americanca a dezvăluit că a fost aproape de a izbucni în plâns, în timpul setului secund.

“Cred că Simona a jucat foarte bine, ca întotdeauna. Pur și simplu nu am putut să-mi intensific jocul sau am făcut-o foarte târziu. Sunt supărată, pentru că aș fi putut juca mult mai bine. Dar voi învăța doar din experiență.

Cred că am fost destul de stresată în acest meci. Nu știu. Pur și simplu m-am simțit foarte rigidă și înghețată. Am devenit foarte emoționată în scaun pentru că nu jucam prea bine (n.r. în momentul în care a fost la un pas să izbucnească în plâns, într-una dintre pauzele setului 2).. Nu prea îmi place să nu joc la maxim, mai ales pe un stadion atât de plin. Este foarte dezamăgitor pentru mine. Așa că am fost foarte supărată”, a declarat Amanda Anisimova, citată de Eurosport.

Reclamă
Reclamă

Pe finalul setului secund, Amanda Anisimova a avut o serie de trei game-uri câştigate consecutive, de la scorul de 5-1, pentru Simona Halep. Americanca a declarat că abia în acel moment s-a simţit puţin mai relaxată, fiind capabilă să-şi dezvolte tenisul său.

“Dar apoi am încercat să-mi dau seama cum aș putea juca mai bine. Am început să devin puțin mai relaxată, să intru mai mult în lovituri și să mă lupt. Nu pot să spun că am fost emoționată, nu a fost la fel ca la meciul cu Gauff, când am jucat în premieră pe central. A fost puțin diferit astăzi. Dar cu Simona este foarte greu de jucat. Este greu să-ți dai seama cum să joci cel mai bun tenis al tău împotriva ei”, a mai spus Amanda Anisimova, conform aceleiaşi surse citate mai sus.

Simona Halep, pregătită de duelul cu Elena Rybakina, din semifinalele Wimbledon 2022

Simona Halep a mărturisit că nu se teme de duelul de „foc” cu Elena Rybakina, şi spune că va da totul pentru a face un meci mare. Cele două se vor afla la a patra întâlnire directă din circuit, „Simo” având avantajul meciurilor directe.

Reclamă

Marele atuu al jocului Elenei Rybakina este serviciul. În ultima partidă de la Wimbledon, cea din sferturi cu Ajla Tomljanovic, Rybakina a servit 15 aşi.

„Ei bine, știu că servește foarte bine, mă aștept la asta. Voi încerca să returnez primul ei serviciu, să o pun în teren. Știu că este o jucătoare care are un serviciu puternic. Am jucat împotriva ei de câteva ori. Sunt sigură că are multă încredere în ea, fiind acum în semifinale aici, la Wimbledon. Dar este un nou meci, o nouă provocare. Sunt pregătită pentru el și voi încerca să dau totul pentru a-mi fructifica șansa”, a declarat Simona Halep, la conferinţa de presă de după partida cu Amanda Anisimova.

Totodată, Simona Halep a declarat că se va baza pe experienţa acumulată până acum în cariera sa. Elena Rybakina se află la prima semifinală de Grand Slam din carieră, în timp ce Simo s-a calificat pentru a treia oară, doar la Wimbledon, în penultimul act.

„Mă bazez pe experiență, multe meciuri. Am fost în această poziție. Așa că atunci când ești în această poziție, următoarea dată te simți mai bine. Te simți ca și cum ai fi fost acolo, te simți mai bine. Ai învățat unele lucruri din acele momente. Sunt mereu deschisă să învăț. Așa că de fiecare dată când am ceva nou în interiorul meu despre ce s-a întâmplat, și încerc să dau tot ce am mai bun pentru a mă descurca mai bine data viitoare”, a mai spus Simona Halep, citată de Eurosport.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câștiga România U21 meciul cu Spania U21?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
12:43

Dinamo, umilită în primul amical, 0-3 cu Petrolul. Cum s-a descurcat Musi la debut

12:31

“Dobitoci am găsit peste tot”. Românii care l-au scos din minţi pe Ion Ţiriac

12:16

Andrei Ivan s-ar putea întoarce în Liga 1 după “exilul” din Turcia. La ce club a fost propus

11:47

Taremi e blocat în Teheran şi nu a putut ajunge la Los Angeles pentru a juca cu Inter la CM al Cluburilor

11:43

Mascherano a uitat de prietenie! Nu-i ţine pumnii lui Xabi Alonso la Real Madrid

11:21

E spectacol al cailor putere la Harghita Băi. De la Ferrari, la monoposturi, 80 de mașini la start

1 FotoTandemul Budescu-Alibec s-a reunit la nunta lui Florinel Coman. Imaginile serii 2 VIDEOVerstappen şi Russell, cei mai rapizi piloţi de vineri, în MP al Canadei! Cursa e duminică (20:45, Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY) 3 Un nume important, aproape de banca lui Sepsi! Laszlo Dioszegi poate da lovitura, după refuzul lui Daniel Oprița 4 Gigi Becali, aproape de un nou transfer! Fostul jucător de la Basel, pe lista FCSB-ului: “Sunt pregătit pentru tot” 5 Adrian Mutu i-a propus un transfer lui Gigi Becali. Pe cine ar vedea la FCSB: “Un jucător foarte interesant” 6 România U19 – Muntenegru U19 2-1. Tricolorii au dat lovitura în prelungiri! Debut cu dreptul la EURO 2025
Citește și